5 (cinci)

"Pe Porţile de Mărgăritar ar trebui să scrie cuvintele: PUŢIN NIMIC, O DOAMNE, CE MULT CONTEAZĂ! Dar singurele mesaje scrise pe porţile fără sfârşit ale paradisului sunt inscripţiile obscene ale unor spirite de vandali." (Kurt Vonnegut Jr. - Fii binecuvântat, domnule Rosewater)

În seria de topuri, Vio m-a invitat să fac un clasament cu cinci cărţi. Criteriile nu-mi sunt clare, dar mă pun la adăpostul motto-ului şi încep.

1. Umberto Eco, "Pendulul lui Foucault". Pentru ca din liceu şi până acum bate cu siguranţă la numărul de recitiri orice altă carte. Pentru că am cumpărat-o de cel puţin patru ori şi nu mai am nici un exemplar, toate au ajuns cadou pentru diverse persoane speciale. Pentru că dacă aş cumpăra-o din nou ştiu că n-ar sta mult în bibliotecă. Pentru că Eco e de neegalat şi - mai ales - pentru că Belbo sunt eu. Deşi nu spânzur încă de pendul, cunosc ceva Lorenze şi măcar un Aglie, deci, cum s-ar spune, şi lumea exterioară îmi validează identitatea.

2. Kurt Vonnegut Jr., "Fii binecuvântat, domnule Rosewater" şi/sau "Mama noapte". Pentru că râd. Des. Cu poftă. Pentru că Eliot e mai degrabă demenţial decât dement. Pentru că Trout "arăta ca un Iisus speriat şi îmbătrânit a cărui sentinţă la moarte prin crucificare fusese comutată în închisoare pe viaţă". Pentru că Howard Campbell e incredibil şi incredibil de uman în acelaşi timp. Uite că mai mult nu ştiu ce să zic, decât că-mi vine să recitesc ambele cărţi în seara asta. Le-am avut în Globus, le am în Polirom; prima variantă îmi pare mult mai reuşită.

3. Jack Kerouac, "Pe drum". Pentru ziua când am fugit de la muncă până în Sibiu cu un prieten, mergeam pe stradă şi eram liberi, spuneam că ar trebui să anunţăm la serviciu că nu venim, când am văzut anunţul "Angajăm operator xerox". Ne-am gândit aproape serios să sunăm si să ne dăm demisiile, "Şefu', noi am plecat în Sibiu şi nu ne mai întoarcem, ne facem operatori xerox." Am renunţat - nu, nu din cauza banilor - când ne-am prins cât ar dura formalităţile de angajare... Pentru că n-am reuşit niciodată să fiu Dean Moriarty, deşi mi-am dorit deseori.

4. Somerset Maugham, "Luna şi doi bani jumate". Mi-e lene să spun de ce. Am citit adineauri o cronică (prima de pe google) şi îmi pare foarte slabă, omul de a scris-o nu e de acord cu părerile exprimate în carte, chinuieşte câteva definiţii ale artei pentru a arăta unde greşeşte Maugham (pentru cine n-a citit cartea, este un fel de biografie a pictorului Charles Strickland, identificat de cronicar ca fiind Paul Gauguin) şi încheie cu concluzia "Enjoy it, but don't take it seriously." Doh! Cărticica se citeşte în două ore, e delicioasă, eu o citesc pentru (daţi cu pietre) misoginismul ei plin de umor şi, ei da, n-am luat-o niciodată în serios ca pe un manual despre sufletul artistului.

5. Arthur C. Clarke, "Sfârşitul Copilăriei". Pentru că e singura carte pe care am citit-o în foileton. A apărut acum tare mulţi ani în revista "Anticipaţia" şi ţin minte sentimentul de-a dreptul romantic (cu tente religioase) cu care căutam, la sfârşitul fiecărei săptămâni, să o cumpăr. Când am terminat-o mama mi-a făcut cadou "Fundaţia" lui Asimov. Dar asta e deja altă poveste...