Cum să omori clasa politică

Mă uitam la el de aproape jumătate de oră. Îl priveam atent, fix, concentrat când i-am şoptit printre dinţi "Mai du-te, bă, în mă-ta..." A scos un suspin uşor, s-a înnegrit şi s-a stins. Căci eu sunt Demiurgul.

În seara aia aveam chef să mă distrez, aşa că m-am dus în bar. Demiurgii ceilalţi erau deja acolo. M-am apropiat şi le-am zis "Băieţi, azi mi-a venit o idee tare pentru Lumea aia la care lucrez de ceva vreme. Hai că v-am spart, pun pariu că la asta nu v-aţi gândit niciodată." Ştiau de proiectul meu, era făcut mai mult în joacă, era o lume mică, cu un popor gălăgios, le bagasem ca talent nativ dezbaterea - de aia ne şi plăceau, semănau într-un fel cu gaşca noastră, atunci când ne strângeam în bar - dar greşisem niţel proporţiile, deocamdată nu produceau nimic, aveau idei slabe, doar ceva umor din când în când, şi ăla involuntar... În seara asta puteam să schimb lucrurile. "Hai bă, ne spui ideea aia sau ne mai fierbi?" Le-am spus, le-am spus rar, silabisind, lăsându-mi timp să savurez reacţia: valori şi a-xi-o-lo-gi-e. "Hai bă, că nu eşti sănătos! Şi după axiologie ce vrei să le mai induci, concepte ca minciună, adevăr, hidoşenie, frumuseţe? Fi-ţi-ar poezia..." Ăsta e şefu. Lumile lui merg bine, le construieşte pe sistemul clasic - toarnă în ele un algoritm de eficienţă, bagă apoi concepte simple - concurenţă, piaţă - şi, dacă e bine dispus, un dram de exotism şi creativitate. De când îl ştiu îmi spune "Bă Liviule, gândeşte-te că faci un tort. Dacă bibileşti din prima la frişcă şi ornament, nu mai ai timp să faci blatul..." Poate că aşa e, dar mie îmi place să experimentez, dintotdeauna m-am jucat, am preferat să-mi încep lumile de la ludic, de la fantastic, de la poveste, de la ideal. Măcar iese interesant, uite, de exemplu, băieţii mai fac mişto şi azi de Lumea Dinozaurilor. "Bă, eu atât îţi spun: n-o să ţină." Seara a continuat ca de obicei, cu schimburi de trucuri şi veşnicele lăudăroşenii demiurgice, "băi, eu am creat-o pe Claudia Schiffer", "hehe, eu l-am făcut pe A Bao A Qu, eşti sigur că eşti mai bun?" Se făcuse destul de târziu când şeful a strigat "Băiete, încă un rând de ambrozie! Şi dup'aia acasă, că mâine avem de creat..."

Astăzi am remarcat că ăştia mici şi-au luat-o în cap. Sunt aproape atei, sau cel puţin le dă mâna să îşi bată joc de puterea mea. Unul, mai tare în condei, a scris despre mine că "am ales să nu contez". De aici până la a afirma că nu exist mai e doar un pas... De vreo jumătate de oră mă uit la creaţia mea. Stă pe etajeră, e un cub negru şi are o latură luminoasă. Prin ea îi văd cum îşi încearcă talentul în a dezbate, dar e clar că am făcut o treabă de mântuială, nu le iese. Plus că şeful a avut dreptate, n-au înţeles nimic din axiologie, a fost prea devreme. Mă uit la cub atent, fix, concentrat şi îi şoptesc printre dinţi "Mai du-te, bă, în mă-ta..." Scoate un suspin uşor, latura luminoasă se înnegreşte şi se stinge. Am apăsat butonul. I-am omorât. S-au dus. Îmi aprind o ţigară şi mă joc cu fumul. În birou intră un coleg şi îmi alungă melancolia "Hai bă Liviule, doar n-o să-ţi pară rău de prostia aia. Mai bine treci la trebă, că ai atâtea Lumi de dezvoltat, vezi să nu rămâi în urmă." Mda, mai bine trec la treabă. Căci eu sunt Demiurgul.

[...]

În Dilema veche de azi, domnul Cristian Ghinea spune că cei care nu au votat au ales să nu conteze. Pentru dumnealui, mai bine de jumătate din poporul cu drept de vot al României nu există. Ca să spui o asemenea enormitate trebuie să fii ori prost, ori nesimţit. Cum domnul Ghinea îmi este în general simpatic, nu o sa-i adresez nici un epitet, dar o sa ii spun că greşeşte. Am drept de vot de mai bine de 12 ani; în toată această perioadă lumea politică nu a reuşit să iasă din cubul negru cu o latură luminoasă de pe etajeră; în toată această perioadă am existat, am contat, pot oricând să enumăr toate realizările mele, toate contribuţiile la binele altora şi al meu; sunt în stare, în acelaşi timp, să-mi inventariez şi să-mi recunosc greşelile. Pentru ce am făcut şi voi mai face, am multe persoane cărora trebuie să le mulţumesc, dar nici una nu face parte din clasa politică. Am învăţat că, indiferent de cine deţine puterea, nu pot să aştept nimic din partea politicului românesc - toate regimurile au fost la fel, diferenţa dintre ele există doar la televizor, nu şi în viaţa mea.
Domnul Ghinea se miră că, deşi am primit o invitaţie la un concert de manele la Ateneu, nu m-a văzut în public. Aşa e, sunt contexte în care aleg să nu exist. Dar faptul că n-am fost pe 19 mai la vot nu înseamnă că am ales să nu contez, înseamnă că am ales că nu contaţi.