"Daca ar baga Cartarescu teste din Unica, sint convinsa ca ar iesi un chestionar Cartarescu." (Suzi)

Am fost provocat. Am fost provocat fără să mi se impună să fiu sincer, exact, exhaustiv, aşa că, pentru câteva minute, voi fi "Curierul inimilor".

***

Dragă curierule,
Ai dormit vreodată iepureşte? Sau nu, că nu e ăsta termenul, ţi-ai dorit vreodată să dormi adânc-adânc şi să nu reuşeşti? Stăteam în căminele fizicii în cameră cu Radu şi cu Mişu - Radu era un crai, un Don Juan, pe când Mişu... nu. Poate că nu ţi-e familiară atmosfera dintr-un cămin studenţesc, poate că n-ai stat niciodată în pat cu ochii închişi şi cu pătura trasă peste cap gândind "da' nu mai termină ăştia odată, că vreau la baie?" Ei bine, nici eu n-am trecut prin asta, dar era cât pe ce. Era o seară importantă. Radu hoinărea cine ştie pe unde dar, dar! Mişu venise în cameră cu o tipă! La radio era rondul de noapte al lui Exarhu, au dat mai tare (ce bine, aveam o ocupaţie), s-au dezbrăcat şi s-au băgat în pat. Deodată n-am mai putut să aud vocea lui Exarhu, am fost captivat de ce zicea Mişu. Îi povestea tipei mişcarea pe plan înclinat. Vorbea de forţa normală, de atracţia gravitaţională, de indicele de frecare, ce să mai, toată lecţia pentru care era să rămân corigent la fizică într-a noua. Şi nici măcar nu era metaforic, Mişu nu putea fi bănuit de subtilitate. Vorbea şcolăreşte şi era în acelaşi timp pedant, avea în voce o dojană, era nemulţumit că tipa nu pare să înţeleagă şi, blasfemie!, nici nu părea prea interesată. Am adormit la puţin timp după ce luase o foaie şi se apucase să-i deseneze.

A doua zi, Radu a dat bucuros uşa de perete şi l-a întrebat: "Ei, ia zi, cum a fost?" "N-a vrut mă, n-a vrut şi pace..." Mă gândesc că n-ar fi rău ca o femeie să ştie ceva fizică, uneori poate fi calitatea pe care doreşti să o întâlneşti la o femeie.

***

- Dragă curierule, Îti place să…?
- Îmi place, cum să nu.

***

Dragă curierule,
Eram în curtea şcolii cu Cornel. Cornel era fotbalist şi coleg cu mine. Cred că era cool, doar că nu se inventase încă termenul. Şmecher era, că doar o sărutase pe Aida, diva gimnaziului. În curte a apărut o babă cu un cocoş şi un cuţit. Era neputincioasă şi avea nevoie de un suflet sensibil să taie dihania. Cornel a pălit, a tuşit şi-a refuzat să fie un bun cetăţean. Am fost singura speranţă a bătrânei, singura speranţă a nepoţeilor murind de foame. Cuţitul era tocit şi-am muncit din greu. Sper că friptura a fost bună. De atunci, ca o reparaţie, mi-am spus că păsările mele preferate sunt cocoşii. E grav?

***

Dragă curierule,
Mi-a plăcut tema ediţiei trecute, calitatea pe care ai vrea s-o ai din naştere, mi-a adus aminte de un banc vechi, atât de vechi încât nici nu sunt sigur că ştiam să citesc pe vremea când l-am citit în Urzica. Bulă urma să fie tată, aştepta plin de emoţii în holul maternităţii. O soră se apropie de el, Bulă e fericit,
- Spune, spune, mi s-a născut copilul? Sora nu era foarte veselă,
- Ştiţi, s-a născut, dar sunt câteva probleme...
- Nu-i nimic, eu îl iubesc oricum, copilul meu, de când aştept asta!
- Ştiţi, copilul nu are picioare...
- N-are picioare!? Nu-i nimic, e al meu, îl iubesc, adu-mi-l!
- ...nu are mâini...
- N-are mâini!!? Nu-i nimic, e al meu, îl iubesc, adu-mi-l!
- ...nu are corp...
- N-are corp!!!!? Nu-i nimic, e al meu, îl iubesc, adu-mi-l!
Sora pleacă şi revine cu o ureche mare, mare, pe care o aşează cu grijă în braţele lui Bulă.
- Copiiiiiilul meu, vaaai, tată, de ce te-ai născut aşa! Nu-i nimic, eu te iubesc oricum!
- Domnu Bulă, ştiţi, vorbiţi puţin mai tare, că nu aude prea bine...

***

Dragă curierule,
Eram în vizită la marchiză când m-am simţit devizajată de vizitiu prin vizeta de vizavi. Venisem de vineri când primisem viza şi recunosc ruşinată că regăsisem cu regret un regent schimbat, schilav, o schiţă a schifistului schilit ce odinioară parcă valsa printre balize... Vizitiul care mă viziona prin vizor din vizuina lui mi-a părut atunci amantul animalic ce-mi anima aspiraţiile şi i-am dat cheia de la cameră. Dragă curierule, cine-ar fi bănuit, atunci, la marchiză, că va fugi cu-a mea valiză?
O devalizată fată fără de deviză,
Petrarchiza

***

Party!

- by Eugene Hütz -

Ca să nu rămâie repetent, sărbătoreşte şi blogul meu de Valentines.

Gogol Bordello - Start Wearing Purple

Patru zile în câmp şi-o brăţară

(articol despre festivalul NovaRock 2006 scris pentru Heavy Metal Magazine)

Ziua 0.

System of a Down, Rammstein, Red Hot Chili Peppers şi Soulfly sunt câteva dintre trupele ce se aud simultan din boxele rockerilor campaţi la Pannonia Fields II, locul de desfăşurare a festivalului Nova Rock din Nickelsdorf. Este ora 2 şi deja sute, poate mii de corturi sunt montate iar o privire spre poartă, către mulţimea ce soseşte încontinuu, te poate îngrozi - nu ştiu dacă organizatorii se aşteptau la un public de 140 000 pentru cele trei zile, dar eu sigur nu. Nu doar numarul vizitatorilor este impresionant, ci şi proviziile de bere ce le poartă - cred ca recordul îl deţin patru teutoni cărând o placă de lemn de 1 pe 2 metri pe care construisera o piramida din box-uri însumand peste 200 de litri...

Cum festivalul are un mare cort dedicat Campionatului Mondial, "Fotbal, bere şi metal" pare să fie varianta de "Sex, drugs & rock'n'roll" a Nickelsdorfului, deşi nu se poate spune că tentaţiile "verzi" sau feminine lipsesc. Petrecerile încep în mod restrâns, cu prima bere băuta în faţa cortului proaspăt ridicat, continuă apoi la cortul campionatului şi se unesc în noapte într-o mare petrecere în faţa Cockteil Bar-ului. Cei mai rezistenţi petrecăreţi pleacă la culcare abia pe la şase dimineaţa când, proaspăt trezit, sunt primul care miroase aburii unei cafele - Schwarze Kaffee, bitte! - pe acorduri de "Noi suntem români" cântat la trombon, ca pentru un film de Kusturica, ce se aud dinspre Orientalisches Zelt.

Ziua 1.

De Unheilig am auzit întâmplător, de la o prietenă pasionată de industrialul german. Ascultasem câteva piese şi, deşi sunau excelent, asemănarea cu Rammstein era dusă până aproape de plagiat, poate cu excepţia unor pasaje de orgă cu o atmosferă ceva mai nordică, cu o melancolie ce-mi amintea pe undeva de Amorphis. În concert atmosfera asta a lipsit, trupa a sunat cap-coadă industrial, mai putin un solo de chitară executat în manieră clasică heavy metal. Fanii, deşi nu mulţi - era oricum prima trupă din festival - au fost entuziaşti. Cel mai nou album al trupei se numeşte Moderne Zeiten şi concertul m-a convins să-l caut.

Poate din cauză că erau prea "vechi" pentru un tânăr ataşat de scena death/doom n-am prea ascultat Motörhead în adolescenţă, dar, chiar şi atunci, nu puteam concepe rock-ul fără Lemmy. Aura de legendă e cel mai bine redată de un dialog între Beavis şi Butt-Head, iconoclaşti prin definiţie, dialog prilejuit de apariţia lui Kilmister într-un videoclip Ramones: "Whoa! Butt-Head, look! It's Lemmy! It's Lemmy! What's he doing there?!" "He's Lemmy, dumbass. He can walk into any video he wants." Pe orice scenă ar apărea, ai instantaneu sentimentul că participi la un eveniment. Dacă te gândeşti că primul album Motörhead a apărut în 1965, sau că Lemmy a fost prin '67 roadie pentru Hendrix, nu e de mirare identificarea lui cu fenomenul rock. Publicul la concert a fost mare dar destul de timid, abia spre final s-a mai animat, poate şi din cauză că nu cunoştea piesele - am auzit, în pauza de dinaintea Metallica, un tânăr fredonând "The Ace of Space, The Ace of Space", şi nu cred că îşi dorea o parafrază.

Fără îndoială evenimentul primei zile şi poate al festivalului, concertul Metallica a început slab, prima piesă ("Fuel") a sunat destul de prost, sub ceea ce îmi aminteam din 1999, când îi văzusem pe Stadionul Naţional. Mă pregăteam să asist la un concert banal, gândind în acelaşi timp că mi-e imposibil să nu-i plac, când s-a produs surpriza, miracolul, întoarcerea în timp sau cum vreţi să-i spuneţi: Metallica anunţă că, pentru a-l comemora pe Cliff Burton şi pentru a aniversa 20 de ani de la lansarea "Master of Puppets", vor cânta tot albumul. Nu cred să existe cadou mai frumos pentru un rocker din generaţia mea. Din pacate publicul de la NovaRock nu a părut să-l aprecieze în aceeaşi măsură, plecând în număr mare, fiind evident că nu ştiau piesele, abia de nimereau câteva versuri la "Master..." sau la "Sanitarium". Stăteam, fericit şi indignat în aceeaşi măsură, la intersecţia a trei dezamăgiri: dezamăgirea publicului, ce îşi dorea piese mai noi, dezamăgirea formaţiei, ce aştepta o reacţie mult mai entuziastă şi dezamăgirea vechilor fani, văzând câtă lume pleacă. Metallica a ieşit de pe scenă după "Damage, Inc." şi nu mă aşteptam să mai revină, dar, după trei-patru minute, au reînceput cu "Sad But True" şi au continuat cu "Enter Sandman". Publicul s-a încălzit brusc, locul a devenit neîncăpător şi a urmat "One" cu focuri de artificii, "Nothing Else Matters" cântat împreună cu Jerry Cantrell de la Alice in Chains, "Damage Case" cântat cu Lemmy şi un "Seek and Destroy" dedicat tuturor formaţiilor de la festival. Cele trei dezamăgiri deveniseră acum fericiri palpabile, atmosfera de final a fost excelentă şi sunt convins că James a fost extrem de sincer în strigătul ce a încheiat concertul: "Metallica loves you!"

Ziua 2.

Dacă v-a plăcut cum arăta Debbie Harrys de la Blondie pe la finalul anilor '70 o să vă placă şi Maja Ivarsson, solista The Sounds. Trupa suedeză, ce cântă un punk cu elemente pop, se simte foarte bine pe scenă şi se remarcă prin atitudine. N-au pierdut ocazia să cânte "We're not living in America / And we're not sorry", piesă de pe primul album din cele două ale trupei, rezonând cu sentimentele austriecilor vis-a-vis de vizita lui Bush în Viena, programată la două zile după festival.

Au urmat The Datsuns, formaţie neo-zeelandeză cu două albume şi un EP, cu o prezenţă scenica simplă şi foarte directă ce te făcea să-i placi încă de la prima piesă. Despre muzica lor nu sunt foarte multe de spus, decât că, în 2002, era numită "the future of rock" de către presa engleză.

Următoarele două formaţii le-aş pune sub semnul afirmaţiei de pe tricoul unei rockeriţe, "I love rock. In fact hard'n'heavy". Mi-am permis deci să nu fiu foarte atent la concertele Live şi Massive Attack. Live au sunat foarte bine, au avut un public ce a cântat aproape la fiecare piesă şi a aplaudat intens iar cântecele lor au "acel ceva" pentru a fi memorabile, dar se plasează prea aproape de zona pop pentru a se potrivi cu festivalul sau cu preferinţele mele. Massive Attack au avut un show de lumini cu mult peste restul formaţiilor dar sunetul nu i-a avantajat, aveam impresia că se aude încet dar, daca ar da mai tare, ar strica boxele - poate că totuşi au o muzică greu de aranjat live. Oricum, şi pentru ei rămâne valabilă nepotrivirea cu atmosfera generală a festivalului.

Ascultasem acasă "Meds", cel mai nou album Placebo, dar nu eram pregătit pentru placerea care avea să fie concertul lor - piesele îmi păruseră bune, găsisem şi două potenţiale hituri, dar atmosfera ce dă identitate discului aveam să o descopăr abia live. N-am idee ce spun versurile, dar a fost de ajuns să văd modul în care reacţiona mulţimea pentru a înţelege că muzica Placebo este despre şi cu dragoste, o dragoste exprimată oarecum indirect, pe care era ciudat să o remarci evadând parca dintre riffurile altminteri alerte, în reacţie cu infexiunile vocii de neconfundat a lui Brian Molko. Publicul părea cuprins de o melancolie contemplativă, ruptă doar de aplauzele puternice de după fiecare piesă. Dacă până la concert preferatele mele erau "Meds" şi "Post Blue", live am fost impresionat de "Blind" şi "Pierrot The Clown". Finalul a venit cu "The Bitter End" şi cu o imagine reprezentativă pentru sentimentul serii: pe un câmp plin de ţigarete şi cutii de bere ca într-o lume post-industrială, în mijlocul unei mulţimi enorme ce se despărţea în tăcere de scenă, doi tineri se sărutau sub o lună psihedelică.

Ziua 3.

Cea mai plină zi a festivalului a început cu austriecii de la Jesus Christ Smokes Holy Gasoline (JCSHG), o trupă ce combină saxofonul cu punk, funk cu oriental şi EMO-core cu ska într-un tot vesel şi plin de energie. A urmat Sebastian Bach care, în cele din urmă, a avut priză la public tot cu vechile piese Skid Row. Die Krupps au avut un show în forţă şi cu un public foarte entuziast, entuziasm care s-a păstrat şi la Opeth. Fundalul scenei a fost coperta celui de-al optulea album al lor şi primul la Roadrunner Records, "Ghost Reveries". Suedezii m-au făcut să schimb eticheta publicului - credeam că preferinţele acestuia se îndreaptă în special spre zona alternativă, dar şi progressive death metal-ul a fost foarte bine primit.

Apoi au fost aduse pe scenă scaunele sculptate - care, nu ştiu de ce, îmi evocă nişte sicrie - ale celor de la Apocalyptica, pe care îi mai văzusem în deschidere la Rammstein în Budapesta. În concertul de atunci fusesem dezamăgit, violoncelele erau parcă prea distorsionate, având un sunet mult prea apropiat de cel al chitarei electrice, formaţia cânta un thrash metal clasic, de bună calitate, nimic de zis, dar aproape fără nimic din atmosfera pe care o aşteptam de la ei. De data aceasta sunetul a fost parcă mai mult în spiritul a ceea ce consider eu că e Apocalyptica, piesele au avut acea tentă soft brodată pe metal ce dă identitate trupei, iar finalul cu "Seemann" al sus-pomeniţilor Rammstein a fost de-a dreptul emoţionant.

După unul dintre cele mai reuşite spectacole din festival ( nemţii de la Oomph!, care m-au făcut să-mi pară rău că nu ştiu multe dintre piesele lor ) au urmat Bloodhound Gang, pe care eu i-aş fi pus headlineri. Charisma şi atitudinea de iresponsabili a făcut ca până şi cele mai grosiere poante - basistul Evil Jared a urinat în capul lui Jimmy Pop - să capete farmec. S-a făcut mişto de Guns'n'Roses, s-au masacrat în cel mai delicios mod piese Depeche Mode, am aflat că "Noi am auzit de Austria, e un frumos oraş din Germania!" sau că "Acest cântec e mai prost până şi decât Campionatul vostru..." E plăcut că trupa îşi adaptează poantele la culoarea locală, am auzit că în show-ul de la Bucureşti au fost pomeniţi Mutu, Laura Andreşan, Monica & Irinel şi cei de la O-zone.

Cu părere de rău că Bloodhound Gang au cântat prea puţin, am ascultat concertul Tool fără să reuşesc să-i văd, ei fiind singura formaţie care a ales să proiecteze visuals pe ecranele puse de-a dreapta şi de-a stânga scenei. Publicul festivalului, foarte tânăr (cred că 80% sub 25 de ani şi 50% sub 20), a dansat, a cântat şi s-a agitat mai mult decât la orice altă formaţie. Tool au cântat în special de pe noul album, "10,000 Days", lansat în Europa la finalul lui aprilie 2006.

Ce pot să spun despre Guns'n'Roses? Poate din cauză că eram prea obosit, poate că a trecut prea multă vreme fără să cânte, poate că, deşi exact asta aşteptam, nu mi-a convenit că sunau exact la fel şi cântau - cu mici excepţii - aceleaşi piese, mi-au părut anacronici, vechi, prafuiţi... Încercam să-mi aduc aminte de vremurile când aş fi dat orice să fiu la un concert de-al lor dar îmi era cu piesă ce trecea din ce în ce mai clar ca, în 2006, Guns'n'Roses nu mă mai interesează. Am plecat înspre cort înainte de final. Ca dovadă că totuşi cândva mi-au plăcut, aveam un sentiment de jenă combinat cu frondă, parcă mă aşteptam să-l aud pe Axl admonestându-mă "Hei, Liviu, unde pleci?", dar Axl nu a zis-o şi trebuie să recunosc că am dormit bine. Cred că, în anii ce au trecut, undeva în cap am pus Guns pe raftul cu "a fost odată ca niciodată... şi nu va mai fi".

Epilog. La două zile după festival mă plimbam în Viena pe cheiul Dunării când mă aud strigat de o voce feminina. "Hey!", spune tipa, arătând spre braţara mea apoi spre a ei, "Nova ROOOCK!" Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră.

Insula misterioasă. Mailuri de pe Sziget

(O selecţie de mailuri trimise de la Sziget 2005. Daca pe alocuri unele cuvinte par stalcite, sa stiti ca e un "slang" personal. Daca s-au strecurat greseli de ortografie, aveti in vedere ca mailurile sunt scrise in maxim 20 de minute - timpul regulamentar de net pe insula - si deseori chiar in mai putin timp. )

**** Mail 1 *****

Pe seara asta, despre nebunia limbii maghiare. Asta zici ca e festivalul de la falticeni colt cu urlati, unde nimeni nu se asteapta sa vina picior de strain - toate inscriptiile, toate meniurile, toate injuraturile de pe ziduri sunt in maghiara. Nici un vanzator nu stie engleza. Pana acum, meniurile mele au fost formate din "that one" and "the other one", cu "orangensaft" sau "orange juice" care aici se pronunta, pe intelesul lor, "cappy". Locul e plin de englezi, francezi si nemti dar cred ca doar localnicii reusesc sa manance bine...

Acum o ora am iesit sa beau ceva. Merg eu la un bar - ma doare gatul- si zic:
eu: - I would like something hot.
barmanita: - (emoticon ochi holbati)
eu: - I would like something hot. Do you have coffee, maybe tea?
barmanita: - (figura dezorientata, vorba nesigura) Coffee?
eu: - I would prefer tea. Or anything else that is hot.
barmanita: - Long island cocktail?
eu: - As long as it is hot, ok.
barmanita: - It is strong.
eu: - I don't want something strong! :O

In momentul asta m-am prins ca e de-a dreptul imposibil sa comunic cu ea in engleza asa ca mi-am lipit mana de bar, am luat o figura de om care sufera si am scos printre dinti un sfarait (sssssssffffffffrrrrrr), am ridicat brusc mana de pe bar si am scuturat-o cu disperare, sufland in ea in timpul asta si emitand sunete gen "pfffuu pfffuuu pfuuuu". Am lasat mana inapoi pe bar si am continuat:

eu: - Hot.
barmanita: - Coffee.
eu: - Ok.

Probabil ca a crezut ca sunt prost, mi-a dat restul mai putin cu 60 de forinti. Mi-am dat seama din secunda din care mi l-a dat, dar trebuia sa fiu nebun sa cred ca i-as putea explica ideea de "rest gresit" mimand.

**** Mail 2 ****

= ATENTIE, contine cuvinte maghiare =

Dupa cum spuneam ieri dimineatsa, am fugit singur in oras ca sa ma simt turist. N-am fost chiar cu burta la soare pe malul Dunarii, dar senzatia de vacanta a existat la fiecare pas.

Ca sa ajungi in Buda trebuie sa iei un tren (nu metrou, chiar tren) de la iesirea de pe Obudai Sziget (unde Sziget inseamna insula). De acolo mergi cateva statii pana la Margit Hid (hid inseamna pod). De acolo am luat tramvaiul 4 pana la Nyugati, unde m-am plimbat nitel prin mall (mare mare mare). La intrare se afla cascada Niagara, la poalele careia se afla un mic lac in care poti arunca monede. Tura asta n-am mai aruncat, aruncasem data trecuta cand am fost o moneda de 5000 lei. Magazinul e organizat pe strazi, cel mai mult imi place strada Roosvelt, cred ca din cauza numelui american. (asa se scrie? nu.)

Noroc ca stiu sa numar in germana, am remarcat ca toata lumea stie ceva-ceva, sunt convins ca, datorita istoriei, se studiaza in scoli ca limba preferata. Plus ca probabil ungurii se uitau pe vremea comunismului la teve la "vecinii nemtsi" nu la "vecinii bulgari" cum faceam noi. Cred ca orice vanzator de varsta medie vorbeste o germana decenta. Am baut un suc pe care am dat funf hundert forint.

De la Nyugati am plecat inspre Moskva Ter (unde Ter inseamna piata), tot cu tramvaiul 4 (merge si cu 6). Distanta de cateva statii. De la Moskva ter stiu ca ajungeam la palat, dar ieri am reusit sa ma ratacesc. Nu ca m-ar fi suparat, iubesc sa nu mai stiu unde sunt si sa merg la intamplare pe strazi. Cum mergeam eu asa, am vazut niste scari care pareau ca urca si urca si urca si urca. Mi-am adus aminte de recomandarea Andrei, ca daca vreau sa mai slabesc macar sa urc si sa cobor scarile cand plec la munca, sa renunt la lift, asa ca mi-am spus "Csaba utca*, here I come!" si m-am pus pe urcat. (utca inseamna strada)

Nu stiam la ce ma inham, Csaba asta probabil ca a fost un mare om de are asa o strada, cartier rezidential, numai vilisoare, dealul parea un fel de sfera, cum sa zic, eu parca urcam un meridian iar fiecare intersectie era o paralela. Pe fiecare paralela erau parcate masini, toate luxoase. Am urcat timp de o ora :O, cu pauze de tigara, scarile pareau ca nu se mai termina. Intr-un final am ajuns pe coama dealului, o tanti cu un Mercedes nou-nout imi face semn ca vrea sa parcheze fix pe locul unde imi trageam si eu, cu limba pe afara, ce mai ramasese din suflet si plamani, tragand cu sete dintr-un Marlboro (ti-am spus ca pe insula se vinde doar PallMall?) Las tantea sa parcheze si o intreb incotro se afla Dunarea, imi raspunde prompt ca in jos, eu exclam "NOOO, NOT THE STAIRS!" ea zambeste sadic si scoate o harta si imi arata unde sunt. Empresionata totusi de starea mea, imi spune ca pot sa nu cobor chiar tot, sa merg mai jos cu trei paralele si apoi sa tin Gyorgy Rath Utca pana ce dau in Dunau. Asa am si facut si, dupa inca vreo jumatate de ora, m-am trezit la Deli Palyaudvar (unde Palyaudvar e gara). De acolo am luat tramvaiul inapoi la Moskva Ter si de data asta n-am mai gresit drumul spre palat. La palat si la Our Lady Church buluc de chinezi cu aparate. Ca un obisnuit al locului ce ma simteam (pe bune, ce frumos e sa ai empresia ca tu stii mai multe decat resul lumii...) m-am dus la funicular. Ca dovada ca nici eu nu stiu chiar tot, abia acum am remarcat un aparat de facut monede-suvenir. Bagi 200 de forinti si invarti de o maneta si astfel presezi TU mondeda (care iese de 2 forinti, desi nu cred ca e valabila :) ). Mi-am facut un suvenir cu palatul parlamentului, e draguta. Am luat apoi funicularul pana la Lanchid (Chain Bridge) si m-am dus in centru, unde am mancat. Cum parea sa inceapa ploaia, m-am intors pe insula.

- Concertele -

Nu stiu daca mai tii minte sentimentul cand ai avut primul televizor cu telecomanda, nevoia aia de a schimba incontinuu canalele, poate-poate dincolo e mai bine. Cam asa am fost eu aici cu concertele, n-am stiut niciodata ce sa aleg, intre atatea scene. Daca n-ar fi distantele - de la cortul meu, asezat langa Main Stage, pana la HammerWorld Stage sunt vreo trei kilometri - cred ca as fugi toata seara in cerc de la o scena la alta. Ieri am stat si m-am gandit ce sa fac si, respectand paralela cu televizorul, m-am gandit ce ma face pe mine sa aleg un anume canal in detrimentul altuia. Am gasit drept criterii:
- am vazut filmul respectiv
- am auzit de filmul el
- stiu actorii din el si imi plac
- cand nici unul din criteriile de mai sus nu se aplica, imi place genul filmului.
Booon, deci cum alegem un concert? De auzit n-am auzit de nimeni, de ascultat n-am ascultat pe nimeni, deci criteriul genului ar trebui sa primeze. Eee, aici era o chestie mai veche, nuj daca ti-am zis-o, cand am fost la concert la Megadeth am avut o revelatie, m-am prins ca eu n-am fost niciodata rocker, ci doar "ascultator de muzica rock". Iubesc muzica rock, e cea mai in armonie cu, nuj, "sentimentul meu muzical", dar nu-mi plac rockerii si nu o sa pot avea vreodata ceva din manifestarile lor. As fi un jazzman mult mai reusit, doar imi plac whisky-ul si trabucele... Deci, avand in vedere ca nu ma simt in largul meu printre oamenii de la HammerWorld si, in plus, e atat de departe incat imi vine sa iau taxiul, m-am gandit sa stau "pe langa casa", la Main Stage.

Am ajuns la sase la Zen (un barulet de langa scena) si mi-am luat niste bautura. Am ascultat The Wailers, o formatie raggae din Jamaica, cantau coveruri dupa Marley si sunau bine, mi-au placut. Apoi trebuiau sa cante "The Game", niste rapperi din state, dar n-au mai venit. In locul lor au cantat niste frantzuji, un punk-pop-rock excelent, amuzant, vesel, fix in spiritul francez. Pe muzica astora cred ca pana si eu puteam sa agat :D, ma gandeam ce sa spun unei domnisoare unguroaice "Tu e tre simpa" "Du bist zer zumpatish" "You're so... funny?", da' mai bine il intreb pe Szolt azi. Cum gradele alcolului baut nu prea compensau temperatura de afara (cand venisem erau 24, acum deja erau 18 grade) m-am dus la cort sa ma imbrac mai gros, cu hanoracul ala de seamana cu al tau. Cand m-am intors cantau "The Brand New Heavies", muzica de dans, chestii, am stat nitel si apoi am fugit la net. La iesire m-am oprit la cortul Dreher, acolo e karaoke, muzica buna (Peppers, Hendrix, Motorhead, Metallica, Sex Pistols...) si atmosfera. Am stat ce-am stat si am plecat sa mananc, am mai trecut pe la scena principala unde cantau doo negrese grase, ceva ca nu-s fete cuminti, dadeau din fundurile alea mari si se simteau bine, am inteles ca-s formatie cunoscuta dar imi scapa numele acum.

Cam atat despre concerte. Dar de azi, revenge is mine, incepe sa se cante si rock pe Main Stage, cu headlineri Korn. Io nuj nimic despre baietii astia, sper sa-mi placa.

Continuarea in ziua 4. Vezi ca inca n-am ajuns sa comentez si impresii, un mail maaaare trebuie sa fie despre "moduri de distractie" si altul despre "free stuff".

Send.

**** Mail 3 ****

- In ziua a patra, Liviu s-a odihnit -

Dupa cum iti spuneam, aveam chef de strand. Am plecat la informatii, am intrebat unde se afla, e pe undeva pe langa politie, politia stiam unde e asa ca l-am gasit repede. O pajiste pe care erau trantite cateva scaune, cateva sezlonguri, cateva gagici si niste neni si un gard mare si cu paznici ce imprejmuia o piscina de 50x20 metri. In fata gardului, o coada impresionanta. Am renuntat instantaneu, mi-am spus "Da' ce, in cort nu pot sa ma odihnesc?" si asa am si facut.

Ca orice om normal, am plecat in vacanta cu ceva carti. Ieri m-am apucat de "Comedii la portile orientului" de Plesu. Efectiv delicioasa, sa nu o lasi din mana, nu altceva. Cum sentimentul (ce vrea sa fie) principal la Sziget e libertatea, mi-am spus ca un om ce sade si citeste pe o saltea de izopren pe un camp plin cu oameni ce dau din cap n-ar fi tocmai o mare ciudatenie, asa ca m-am delectat cu Plesu de-a lungul a doua concerte, Mando Diao si Tankcsapda. In timpul asta a trebuit sa fiu atent sa nu ma inec cu berea, asa de des pufneam in ras - o sa-ti scriu si tie un fragment cand o sa fie vreme, chiar as vrea sa citesti carticica.

Dar sa vedem ce concerte au fost ieri:

- Les Tambour du Bronx (F): un fel de Sistem de la noi, nejte baieti draguti la bustul gol ce dau cu violenta in niste butoaie. Acu' m-am prins ca pentru gagici probabil ca treaba asta e destul de sexy,adevarul e ca aratau ca niste animale dezlantuite. Uatever, io n-am stat prea mult sa-i vad, m-am dus sa mananc.
- Mando Diao (S): cea mai reusita trupa a serii. Nuj sa descriu ce cantau, cred ca rock pur si simplu, dar sunau bine.
- Tankcsapda (Hu): un fel de Iris ai ungurilor, cel putin prin popularitate. Ca stil, sunau nitel mai "dur" ca ai nostri, daca ma iau dupa pliantul de la festival sunt "motorhead-ieni" (unde Motorhead e o mare formatie thrash). Nu suna rau. Ma enervau ca vorbeau cu publicul in ungureste... dar na, devin obsedat.
- Korn (USA): m-am prins de ce n-am retinut io nimic despre formatia asta, desi e asa de cunoscuta. Pur si simplu canta prost. Da' raaaau de tot. E drept, baietasii se miscau bine pe scena si aratau ca scosi din cutie, aveau miscari de membre (brate si picioare) violente, energice, daca televizorul era pe mute spuneai "mamaaaa, ce concert". Dar din pacate aseara MainStage-ul nu era pe mute, asa ca se auzea clar ca baiatul ala fromosel ce incerca sa ne spuna ceva n-are pic de voce, iar aia de se agitau cu instrumentele probabil ca dadeau mai mult pe langa, ca de auzit se auzea ceva... nuj cum sa spun, apatic cred ca e cuvantul cel mai potrivit.
Dupa ce am stat nitel la Korn (si rabdarea mea are o limita) m-am dus sa ma culc.

**** Mail 4 ****

In mod poate ciudat, cel mai interesant lucru la Sziget nu e muzica, mai importanta pare atmosfera, ingramadeala mare de corturi ale organizatorilor, fiecare cu specificul lui. Majoritatea atractiilor sunt gratuite.

- De cum intri pe poarta, dai peste cortul "Learn hungarian". De doua zile incerc sa invat si eu cate ceva si mereu cand trec pe acolo este inchis, desi pana sa am dorinta asta era mereu cate un profesor disponibil. In fine, poate reusesc pana nu e prea tarziu.
- Imediat langa se gaseste Poarta Casatoriilor, un arc sub care te poti casatori indiferent de culoare, sex,religie sau chiar regn. Cred ca se pot oficia si casatorii in contumacie, de exemplu anul trecut un tip s-a casatorit cu un colt din scena principala - sa-mi spui daca vrei sa ne scot certificat. :p
- Vorbeam intr-un mail anterior de corturile Uniunii Europene; eu am trecut pe acolo in dorinta de a juca la loterie, pe un banner scria "UE Toto", sper ca am inteles corect, doar ca, din pacate, toate informatiile afisate erau -evident- in maghiara. De fapt mint, mai era o pancarta pe care scria "Free Quizes" si "IQ Test" dar mi-a fost frica sa ma apropii, probabil chestionarele erau concepute tot in limba lor.
- Pe aceasi alee sunt, in continuare, corturile de "meserii" - acolo ai ocazia sa afli cum se sculpteaza in lemn, exista materiale de citit -de data asta, internationale- si posibilitatea sa iti sculptezi tu ce vrei. Lucrarile mai reusite cred ca sunt expuse si vandute. Langa cortul sculptorilor se afla cortul olarilor, si apoi cel al desenatorilor. La desenatori poti sa faci un desen pe o tema data (alta in fiecare zi) si sa primesti in schimb un baton de ciocolata. Tema de ieri a fost "The way of life", am fost tentat sa imi incerc talentul, voiam sa fac o fata umana pe care sa adaug zone de riduri, zone pe care sa le incercuiesc intr-un fel de bule numerotate si in legenda desenului sa trec, pentru fiecare bula, un interval de varsta. Apoi m-am gandit ca mai bine imi cumpar o ciocolata... dar azi imi pare putin rau.
- Tot pe ideea de gratis merge si Hare Krishna, o prezenta deja traditionala la Sziget. La cortul lor se distribuie mancare intre orele 14-20. Cine doreste poate dona cate ceva intr-o urna special amenajata, dar nu este obligatoriu; lumea lasa in general o moneda de 50 de forinti (o masa decenta costa pe insula peste 1000 Ft). Mancarea este vegetariana si formata dintr-o fiertura din diverse legume, o chifla si un desert. Cand am mancat acolo am putut identifica porumb, mazare si fasole verde in fiertura (avea un gust rezonabil, desi eu as mai fi adaugat ceva sare) iar prajitura era un fel de halva turceasca, nu stiu daca ai mancat vreodata, cred ca e specific dobrogeana, nu mai stiu cum se face, dar cred ca la baza se afla gris fiert si cacao care apoi se rumeneste putin in tigaie. E totusi foarte posibil sa gresesc, dar gustul il stiu destul de bine. Pe durata mesei poti sta turceste in cortul lor, pe scena canta diverse formatii sau e o tanti care danseaza imbracata in costum traditional indian. Intre orele 15-17 un nene tine diverse prelegeri in maghiara; exista si un translator in engleza, am stat odata vreo 10 minute si i-am ascultat. Filozofie simplista ("noi suntem suflet si nu corp" etc.) dar expusa intr-un mod eficient, prin mici povestiri. Pe seara pe scena urca o trupa de metal (!) ce face diverse improvizatii, repetand obsesiv refrenul pe care-l stiu deja pe dinafara (Hare Krishna, Hare Krishna, Krishna Krishna, Hare Hare / Hare Rama, Hare Rama, Rama Rama, Hare Hare). Intr-o seara a fost o formatie raggae care canta acelasi lucru. E interesant sa faci muzica scapand de teroarea versurilor. Si nici de lipsa de mesaj nu-i poti acuza...
- Daca vezi pe insula oameni mergand cu multe-multe pahare goale de bere in carca, sa stii ca nu sunt niste colectionari excentrici si nici ecologisti de vocatie. Sunt ecologisti interesati - la 480 de pahare predate primesti gratis un tricou de 4800 de forinti. 10 forinti un pahar nu e un pret chiar rau, daca ai rabdare si chef faci cate un tricou pe seara, la cate beri se beau pe toata insula. E de ajuns sa stai putin pe la berariile de langa HammerWorld stage. Tot in zona respectiva, daca esti insetat si fara bani, poti bea gratis o bautura racoritoare.

Insula mai are si alte atractii care nu-mi vin in cap acum. Printre cele mai placute locuri (din puctul meu de vedere) se numara zona rasta man-ilor, unde se poate bea ceai pe placute de lemn intinse prin iarba, placute pe care se sta turceste. Tot aici se poate fuma narghilea, iar la un cort se sta pe saci plini cu paie pusi pe un asternut de paie, sacii sunt comozi si dau o atmosfera campeneasca locului, atmosfera ce merge de minune in combinatie cu muzica linistita ce se asculta in zona. Ce e mai ciudat este ca zona asta cu paie este inconjurata de torte care mai si functioneaza... zilele trecute am vazut o tipa smulgand din pamant o torta pentru a-i aprinde tigara prietenului; desi a infipt-o inapoi, operatia nu i-a reusit foarte bine, m-a facut sa am un sentiment de nesiguranta. Poate cel mai linistit loc este Djuice Chill Out, un fel de carusel in care locul caluseilor a fost luat de hamace. Fiecare hamac are o pereche de casti la care se asculta -evident- chill out. Multi oameni stau acolo sa se bronzeze, ba chiar sa doarma la soare.

Una dintre atractiile importante dar pe care nu le-am vizitat inca (pe motiv de inghesuiala la poarta) este Luminariumul. Cum nu l-am vazut inca, o sa dau un link, eu m-am mirat citind despre el.
http://www.sziget.hu/festival_english/program_details/szinpad65108
Cam atat pe dupa amiaza asta, poate mai scriu dupa concerte.

**** Mail 5 ****

Cred ca formatiile mici sau la inceput de drum au un punct comun cu formatiile cu adevarat mari: frica de public si placerea de a canta. O astfel de formatie isi incepe fiecare concert ca pe o provocare, publicul se afla acolo pentru a fi cucerit si nu pentru ca este deja cucerit, nu pentru a se prosterna in fata idolilor. Poate de aia nu mi-a placut Korn, in afara de faptul ca nu le vad nici un merit deosebit in muzica, venisera acolo pentru a fi pupati in fund atat de presa cat si public. Nu merci, nu sunt genul.

De ce introducerea? Asa, pentru ca Juliette & The Licks sunt evident la inceput, erau nesiguri pe public, l-au asigurat de cateva ori ca "o sa fie bine", "chiar daca nu stiti piesele", stangacii care m-au amuzat. Nu cred ca am cum sa fiu obiectiv, mie de tanti Lewis mi-a placut dintotdeauna, imi pare ca e printre putinele tipe pe care le prinde o atitudine "nasty" si ea a avut grija sa dea dovada de destula.

Dupa cum ziceam si ieri, a aparut pe scena intr-un tricou rosu, cu niste ciorapi luciosi, cu niste coarne pe cap (noroc ca le-a dat rapid jos, erau oribile) si, evident, chiloti albi. Muzica e "zbantuita", un rock agreabil, fara experiente stranii, o chitara suna la ei ca o chitara (sa nu revin la Korn) iar vocea Juliettei e chiar buna. As zice ca are un timbru asemanator cu cel al lui Courtney Love, solista la Hole, fosta nevasta a lui Kurt Cobain (sau nevasta fostului Kurt Cobain, nuj cum sa scriu). Prezenta scenica a fost in linia aceleiasi doamne rock, dupa cum spuneam chilotii aia au jucat un rol destul de important in showul ei, acum ce sa zic, mie imi pare ca tipa arata bine... La un moment dat publicul a dat dovada proastei cresteri de care dispune, tantea era emotionata si cam fara suflu dupa o piesa si a zis ceva de genul "ee, pana beau eu o gura de apa, mai spuneti si voi ceva" la care partea din fata scenei a reactionat prompt: "Fuck you!" (nu, nu o injurau). Intr-un oarecare fel, ea o ceruse, desi cred ca nu o merita. Pana la urma relatia formatie-public a fost una reusita, finalul a fost de-a dreptul fantastic. Piesele au fost in marea lor majoritate deosebit de dansabile, de o calitate buna. Vreo patru foarte bune, vreo patru proaste, restul ok.

La Franz Ferdinand nu stiu ce sa comentez. N-aveam chef cand am ajuns la concert, incepusera deja de vreo zece minute, nu aveam nici un fel de asteptari, retinusem vreo doua clipuri pe MTV a caror melodie imi paruse de o calitate rezonabila dar nedepasind banalul. Voiam si la toaleta, cu toate astea nu m-am miscat de acolo pana la finalul concertului. Daca Juliette & the Licks sunt o formatie tanara de care nu am auzit, Franz Ferdinand sunt o formatie mare de care n-am auzit. Atata energie iesea din baietii astia incat nu puteai sa nu ramai mirat, eventual bataind din picior fara sa iti dai seama si izbucnind in aplauze la sfarsitul fiecarei piese. E ciudat, dat fiind ca sunt patru tipi nu tocmai atragatori, au mai degraba figuri stranii (valeu, ce se vede pe fata lor ca-s englezi) si nici show-ul nu pot spune ca are ceva special, pur si simplu stau cu chitarele in brate si canta. Dar au ritm, dictie, sarm, eee, gata, ce sa mai zic, daca am spus ca vreau sa le cumpar discul deja inseamna mult...

**** Mail 6 ****

Si era muzica. Vorbeam ieri despre formatii mici si formatii mari, despre cantatul de placere si cantatul ca profesie. Nick Cave & The Bad Seeds nu pot fi catalogati, nu isi au locul in nici una din grupele de mai sus, nu stiu daca le place sau nu sa cante, nu stiu daca au sau nu nevoie de public, nu se poate spune ce simteau ei pe scena, de fapt, nu cred ca o emotie umana le poate fi atribuita, muzica lor nu lasa nici o sansa de transgresare, animalul dance este tinut in cusca alaturi de animalul divinatoriu, Cave nu crede in descatusari sau epifanii, sunetele de ieri erau sunetele unei muzici izvorate din intelect, un intelect degradat, corupt, pervers, de o nebunie viscerala, imanenta, fara nici o legatura cu glamour-ul exhibitionist al unui, de exemplu, Marilyn Manson. Cave nu iti face cu ochiul in timp ce iti spune "Vezi ce nebun sunt?", de fapt, nici nu iti spune, el pur si simplu exista si canta.

Sentimentul ce l-am avut pe parcursul primelor piese a fost unul de angoasa combinata cu placere, scuza-mi comparatia, era un fel de prima masturbare marcata de frica orgasmului si insotita de certitudinea ca va trebui sa continui. A fost inca de la inceput clar ca singurele abordari posibile erau fie mirarea tampa, cu indexul atintit spre monstrul de pe scena, cu reactia olteanului in fata girafei ("Asa ceva nu exista!"), fie intelectualizarea perceptiei, filtrarea fiecarui sunet prin creier in drumul spre inima.

Daca mi-a placut? Nu stiu... Fiecare piesa era excelent compusa, nu au existat pasaje in plus sau in minus, nu au existat disonante (mai exact, piesele erau coerente cu ele insele in cacofonia lor programata), intreg recitalul a fost "rotund", fara imperfectiuni. Nu cred totusi ca au cum sa fie cu adevarat mari, le lipseste accesul la universalitate, este imposibil ca mase mari de oameni sa simta intr-un mod pana intr-atat de alterat. Totusi am remarcat in public cateva perechi ce schitau, timid, miscari de blues, incercand o umanizare a stranietatii ce ni se infatisa. Am convingerea ca n-au priceput mare lucru.

*** Mail 7 ****

MainStage cu The Hives, Sex Action si Good Charlotte. Doar de Good Charlotte auzisem si asta probabil pentru ca-s americani, astia din state au intotdeauna managementul mai bun decat muzica sau, in orice caz, mai bun decat confratii europeni intr-ale cantatului.

The Hives sunt niste pusti alintati, se zvapaiau tare pe scena si flirtau cu publicul ("i can read your minds. yes, i know what you are thinking. there are three people in the crowd who think that we suck.") Muzica era cam galagioasa si cam fara sens, dar showul era excelent. Ma pregateam sa plec cand am avut unul din cele mai frumoase momente de la festival. Eram acum vreo doi ani, poate trei, pe terasa la Laptarie. Vreo doua noaptea, aproape de ora inchiderii, terasa pustie, barmanul isi facea de cap cu muzica si a pus o piesa excelenta, eram tare bucuros... Am incercat sa retin versurile, doar ca nu prea le intelegeam. Nu stiam nici cine canta, ca sa pot face un google reusit, dar piesa mi-a ramas in cap. Ei bine, The Hives si-au incheiat concertul cu piesa asta si mi-au facut dupa-amiaza tare placuta. (nota: e vorba despre "Hate to say I told you so")

M-am dus apoi sa vad daca Buena Vista Social Club canta sau nu. Cantau, intr-o multime de neimaginat, nici la MainStage nu vazusem asa ceva, am incercat sa-mi fac cat de cat loc, mi-am pus ziarul intre pardon fundul obosit si iarba si am stat vreme de ceva piese. Sunau bine, dar multimea era prea mare si prea dornica sa cante, asa ca uneori aproape ca nu mai auzeam formatia. M-am dus catre scena principala ca sa prin si eu nitel Sex Action :) si am ajuns chiar la inceputul showului topless. Ce pot sa zic, a fost destul de placut.

Despre Good Charlotte auzisem doar ca-s o "college band" - asa si sunau, am stat cateva piese si m-am cam plictisit. Nu mai aveam tigari si pe toata insula tigarile se vandusera, mai exista doar Pall Mall Lights Menthol, asa ca am considerat ca e vremea sa ma duc la culcare. Pe la 11 jumate - 12 Andra si cu Adi au vrut sa ma ia la Paul van Dyk. Nu m-am dus.

Pipú

(Scris în joacă pe un forum, pentru un "Concurs de texte proaste". N-a câştigat, şi nu pot sa mă decid dacă asta e bine sau rău.)

- Frate, cu cât dai doza? Albinosul privea ciudat, amuşinând parcă gaborul din mine. Adevărul este că avea la ce să se uite, ofeream un adevărat spectacol - eram nesigur, mă aflam pentru prima dată pe străzile mizere din arondismentul Perif2, era pentru prima dată când voiam să iau o doză deşi habar n-aveam cum e. Eram nedormit de trei zile, rătăceam prin baruri de la Ziua Androginului în căutarea a nu-ştiu-ce inefabil care, exact în momentul în care simţeam că-l pot defini, îmi scăpa. Nu eram singur - luasem după mine câinele ce-l găsisem printre pubele. Îl botezasem Calu, după un proverb stupid, auzit la HyperEnciclopedia, pe care nu l-am înţeles niciodata: "Calul face, calul trage". Nu era numele lui adevărat, auzisem golanii de pe strada 3 strigându-l uneori "Fetiţa", apoi izbucnind în râsete groase. Nu-mi plăcea cum sună Fetiţa, numai rostirea numelui şi făcea ca gândurile să mi se înceţoşeze în cap, aveam convingerea că reprezintă ceva vulgar, mă ducea cu gândul la o copilărie pe care, fireşte, nu aveam cum să mi-o mai amintesc. Amintirile se şterg la vârsta majoratului, copilăria reprezintă o perioadă interzisă. "Calu. Numele tău e Calu".
-DISPARI, Pipú! îmi spuse Albinosul. N-am nimic pentru tine.
Atunci l-am tăiat. A fost o pornire de moment; poate ar fi trebuit să mă rog de el, poate ar fi trebuit să caut un alt traficant... dar nu-mi place să mi se spună Pipú la fel cum nu-mi place cum sună Fetiţa. Oricum n-am timp de remuşcări; gaborii vor fi aici în câteva minute. Probabil că nu le pasă că un alt traficant e mort, dar vor să pună ei mâna pe marfă. Încep să îl pipăi febril, încercând ca sângele să nu-mi facă greaţă. Încă se prelinge prin gaura din gât iar Calu a început să îl lingă; simt disperarea cum urcă şi încep să aiurez, amestecând cuvinte fără sens cu discursul Secretarului 5 de la festivitate: "Mami..." "... în această zi în care comemoram..." "...eliberarea rasei umane..." "Tati!" "... egalitatea în cea mai înaltă formă a sa". AM GASIT! Pastilele erau mici şi pătrate, în două culori. Aleg la nimereală o pastilă albastră şi o înghit, le împrăştii pe restul pe trotoar şi o rup la fugă pe aleile în zig zag, încercând să mă rătăcesc. Dintr-o dată simt cum pastila îşi face efectul, fuga mi se potoleşte în timp ce mirarea pune stăpânire pe mine. Între picioare îmi creştea, ca o amintire străveche, o pulă.

Cum mi-am petrecut vacanta (compunere)

(text scris prin 2004)

Vacanta a inceput abrupt, cu trezirea la sapte dimineata, fuga pana la firma unde am baut cafeaua si m-am conversat morocanos, dar reusind sa-mi pastrez politetea, cu sefa firmei-sora, incantata ca poate sa-mi dea diverse tips-uri si mai bucuroasa decat mine ca imi voi cumpara blugi si pantofi, blugi si pantofi spre care am fugit cu un taxi si pe care i-am cumparat in graba, cu ajutorul vanzatoarelor care au fost ca de obicei amabile, probabil si datorita privirii mele de copil speriat, privire ce apare intotdeauna cand vizitez un magazin plin de haine si alte accesorii de imbracat, un templu al femeilor, caci pentru cine ne imbracam sau calcam sau incercam sa aratam macar decent daca nu pentru femei, nu-mi dau seama daca facem asta de frica, rusine complezenta sau poate dintr-o minima cochetarie, uneori mai dorim si anumite avantaje, dar pentru ele a fost intotdeauna o incantare alegerea din multitudinea de oferte colorate pe care trebuie sa le incerci, rabdarea in a proba nu le-a lipsit niciodata ("nu-i asa ca si asta imi vine bine?", "dar de asta ce zici?"), am incercat odata sa numar cate toalete schimba pe parcursul unui episod carry din sex&the city dar am renuntat, pentru a avea o sansa ar trebui un episod filmat in intregime la strand, dar cum spuneam, vanzatoarele au fost foarte dragute, cred ca puteam sa le cer sa facem si sex, un barbat dezorientat trezeste intotdeauna instincte nebanuite, dar ma grabeam, am iesit incarcat cu cinci pungi blestemand caldura, transpiratia si inspiratia divina care ne-a dat doar doua brate - am fost mereu gelos pe caracatite - am sarit intr-un taxi, m-am dus pana acasa sa las bagajele, era un domn care asculta manele si avea scaunele daciei tapitate cu imitatie de piele rosie, era vitezoman dar imi folosea asa ca l-am rugat sa ma astepte, m-am dovedit inspirat, in jumatate de ora eram deja la pasapoarte si peste inca cinci minute tineam in portofel actele complete pentru drum. Poate nu v-am spus, dar in vacanta asta s-au intamplat multe lucruri pentru prima data, desi nu sunt chiar mic e pentru prima data cand am pasaport si e pentru prima data cand ies din tara, pana acum nu am fost destul de interesat dar era totusi momentul si, mai amuzant poate, e pentru prima data cand am un bagaj care se face carucior cu rotile, pana acum am calatorit doar fara bagaje, detest sa car asa ca n-am avut nevoie de unul, dar acum era o ocazie speciala si la putin timp dupa ce m-am intors acasa cu actele am inghesuit rapid doua tricouri, o geaca subtire, un pulover, o punga de cosmetice, un cartus de tigari si sase carti in bagaj si am plecat pana la firma sa las cheia colegului care va avea grija de motan in timpul cat voi lipsi, mi-am luat la revedere si am inceput sa imping caruciorul, foarte bucuros ca strada mea a fost de curand asfaltata pana la colt unde voi putea gasi un taxi sa ma duca la gara. Caruciorul se lasa foarte greu impins, ma facea sa imi aduc aminte de carucioarele de butelii de pe vremuri sau de carutul pe care il impingea tata vara cand cumpara pepeni cu sacul pe care apoi ii depozitam in balcon, dar eram totusi vesel, plecam spre gara, dimineata urma sa trec granita, afara era cumplit de cald dar nu-mi pasa, am ajuns rapid in gara unde am remarcat uimit ca un bagaj de genul meu se trage, nu se impinge, mi-a servit drept model o doamna cu un copil, n-am apucat sa-i multumesc si probabil s-ar fi uitat ciudat la mine daca as fi facut-o, m-am grabit sa mai imi cumpar doua pachete de tigari pentru drum si niste sanvisuri si apa, am remarcat din nou cu regret ca e tare greu sa bagi restul inapoi in portofel cu ambele mani ocupate si m-am urcat in tren. Aici am vazut ca impart cuseta cu o duduie pe la douazecisi spre treizeci care mi-a aruncat o privire scarbit tematoare, de parca as fi fost vinovat cu ceva de apartenenta mea la sexul masculin, am vrut sa o asigur ca iau bromura si in caz de urgenta am prezervative, dar nu-mi place sa mint, asa ca am intrebat-o daca se poate fuma, pe hol nu zaream nici o scrumiera, a devenit cu atat mai stresata, mi-a marturisit ca nu fumeaza, deja eram un detracat si in aer plutea iminenta violului dar ne-a salvat un personaj vanzand reviste "expirate" dupa cum s-a exprimat tipa si s-ar parea ca participarea mea (falsa, s-ar parea ca uneori trebuie sa minti) la indignarea ei contra speculantilor, profitori de pe urma naivitatii calatorilor, a convins-o de bunele mele intentii. Cum vagonul era intr-adevar de nefumatori, m-am dus la vagonul bar si am fumat in voie in compania unui pahar de whisky, timp de cateva ore, perioada dupa care vagonul s-a animat brusc la aparitia a doua surori, imbracate cat se poate de complementar, una avea bluza alba si fusta neagra cu chiloti albi, cealalta avea bluza neagra cu fusta alba si chiloti negri, am meditat o vreme la moda asortarii chilotilor cu bluza, am raspuns cum m-am priceput barmanului care imi facea cu ochiul, incantat de prezenta "surorilor Sirius", cum le botezasem, barul era pentru el intr-un fel de happy-hour in timp ce eu ma gandeam la tehnica flatarii si la ce reactie ar avea sora mai mare daca i-as spune ca adancul albastrului din ochii ei da o tenta psihedelica tabloului alminteri monocrom, probabil ca ar fi ras, am ras si eu la gandul ca m-as fi balbait la asa o propozitie, paharele erau deja destule, barmanul era deja mai incantat de prezenta mea decat de a lor, schimbasem niste euro la el, ramasesem fara lei, lasasem un bacsis bunicel, cand surorile Sirius (alb negru) au preluat barul si toate sticlele, barmanul era prea beat si deja era cu cea mica intr-un colt, aveau alte treburi, sora cea mare s-a oferit sa-mi faca cinste cu un pahar enorm de whisky, era aproape aradul, asa ca am considerat ca e vremea sa merg sa mai fac o vizita duduiei cu frica de viol, acum parea de-a dreptul dispusa, m-am refugiat pe hol si a venit vama, eram destul de ametit cat sa ma amuze teribil seriozitatea vamesilor, poate ca am raspuns prea hotarat afirmativ la intrebarea vamesilor unguri daca am tigari asa ca mi-a fost controlat bagajul in timp ce eu eram cu gura pana la urechi de ras, om mai habotnic ca mine in respectarea legilor probabil ca inca nu s-a inventat, dar n-avea decat sa-si piarda timpul, trenul s-a miscat dupa o vreme, am adormit si m-am trezit la Viena.

[...]

Acum stau in balcon si fumez, ascult Coltrane si ma simt putin batran, am pe monitor un fisier text care incepe cu "Vacanta a inceput abrupt, cu trezirea la sapte dimineata, fuga pana la firma unde am baut cafeaua si m-am conversat" dar nu, nu o sa dau copy paste la tot fisierul, nu cred ca v-as pacali sa-l mai cititi inca o data, va cred destul de destepti, asa ca probabil stiti ca nici macar n-am cum sa fiu acum in balcon si sa fumez, dar macar sa ma credeti ca ascult Coltrane, desi batran nu ma mai simt de jumatate de ora...

Drumuri

Într-o staţie de metrou aproape goală, o tânără şi prietenul ei cu cercel în ureche palmează o ţigară lângă automatul de cafea. Am pentru o secundă în ochi şi pe faţă dezaprobarea omului matur pentru încalcarea regulilor. Îmi dau repede doua palme în gând şi afişez un zâmbet complice, dar e prea târziu: fata mi-a prins privirea şi a stins ţigara. Să ştii că n-aş fi spus...

***

E noapte şi stau în staţia de 105 de la Basarab. În faţa mea o domnişoară face semne de "La revedere" către un autobuz de Găeşti din care un tânăr îi trimite bezele. Tipul începe să îşi mişte buzele într-un fel de sărut, închide ochii şi se scălâmbăie grotesc în timp ce domnişoara se uită în altă parte iar eu trăiesc senzaţia tâmpită că toate săruturile lui (muteşti, de peşte în acvariu - clişeu inevitabil - şi prin urmare reci, moarte) ajung pe mine. Autobuzul pleacă şi eu rămân cu imaginea tipului pe retină şi e aşa de urât încât, dacă nu mi-ar părea de prost gust, aş invita fata la o cafea.

***

Azi am văzut un om cu sacoşă "Adrian Năstase preşedinte". Uitasem!

***

Locuiam în Măgurele, la căminele Fizicii, şi făceam naveta până în Bucureşti. Era vară. Îmi intrase ceva în ochi şi m-am oprit la capăt de Rahova să îmi calmez disconfortul cu o îngeţată. Vânzătoarea, mamă universală, planturoasă şi inocentă în uniforma ei albă, se topeşte toată când îmi vede faţa şiroind de lacrimi: "Vai, dar de ce plângeţi? Nu trebuie să plângeţi..." Mi-ar fi dat toată toneta pe gratis, dar am oprit-o cu un zâmbet şi cu o explicaţie. Am fost fericit toată ziua.

***

"Animale! Sunteţi cu toţii nişte animale!". Sunt în metrou şi sunt nervos. Arunc pasagerii pe un covor de iarbă şi îi văd cum stau unul lângă altul alienaţi, cu priviri pierdute, agăţaţi de bare în poziţii nefireşti şi îmi realizez greşeala, cuşca în care stăm e teribil de umană şi covorul de iarbă cumplit de ireal. Metroul ca dovadă a desprinderii de natură. Mă calmez şi mă uit mai atent, scormonesc în detalii şi găsesc câţiva cimpanzei voioşi, antilope tinere şi căţeluşi linguşitori, feline, sconcşi şi maimuţe bătrâne şi triste. Iluzia începea să capete consistenţă când mă simt atins de urangutanul de lângă mine. Mârâi şi revin la starea umană, sunt din nou în cutia cu pereţi pictaţi şi scaune roşii a metroului dar senzaţia de menajerie mai stă cu mine preţ de o staţie.

***

Dacă maşinile s-ar vinde la pachet cu bucăţi de oraş, azi aproape că aş cumpăra.