Preotul - autoritate religioasă

- tot şcoală, cu tema "Este preotul o autoritate religioasă? Comentaţi." -

În numărul curent al Dilemei Vechi o caricatură arată o bătrână şi un preot. Bătrâna întreabă "Mai aveţi ceva sfânt?" şi primeşte răspunsul "Pe Dracu!" În aceeaşi revistă Andrei Pleşu spune o anecdotă auzită de la Horia Bernea - într-o zi caniculară de vară bucureşteană, dorind să se răcorească, Horia Bernea intră într-o biserică. În biserică, în locul atmosferei pe care o aştepta, găseşte o masă improvizată în faţa altarului, acoperită cu ziare, pe care erau aşezate o sticlă de vin şi un pahar. În faţa lor stătea, în maieu, preotul. Horia Bernea îi reproşează acestuia atmosfera de bodegă, la care preotul răspunde: "Fiule, aici e casa Domnului. Eu, unul, mă simt foarte bine sub acoperişul ei. Mă simt ca acasă. Dacă dumneata nu te simţi bine, pofteşte afară!"

Gândindu-mă la mecanismul comicului în cele două exemple, mi-a venit în minte un al treilea. Una dintre formaţiile mele preferate, Tiger Lillies, îşi compune versurile cel mai adesea prin descrierea unei lumi degradate moral, de periferie socială, plină de nefericire, construieşte adevărate distopii care, în mod straniu, au umor. Eram la un concert al lor în Budapesta şi cântau una dintre cele mai blasfemiatoare piese ale lor (un personaj ucide întreaga ierarhie bisericească, începând cu Ioan Botezătorul şi culminând cu Dumnezeu. După fiecare crimă urinează pe mormântul respectivilor. Personajul ajunge în Iad, devine prieten cu Satan după care îl ucide şi pe acesta şi... urinează pe mormântul lui). Nu m-au mirat atât versurile - deşi era prima dată când le auzeam - cât reacţia publicului: se prăpădeau de râs. Şi Tiger Lillies au un public mai degrabă intelectual... Gustam într-un fel rotunjimea etică a piesei (personajul care nu face discriminări de rang şi natură), dar eram, cu siguranţă, mai crispat decât restul sălii, mă întrebam unde se trasează graniţa dintre umor, blasfemie şi prost-gust. Şi, mai ales, dacă îmi descopăr sensibilităţi religioase de care nu sunt conştient.

În toate cele trei situaţii de mai sus comicul vine, cred, din "stresarea" unei ierarhii, pornită dintr-un fel de inerţie, de rezistenţă la un sistem impus de societate. Deşi există diferenţe esenţiale între anecdotele din Dilema şi piesa Tiger Lillies, toate trei îşi obţin umorul prin punerea unei instituţii (preot, Biserică, ierarhie bisericească) într-o situaţie delicată, neconformă cu statutul şi natura ei. Prin demolarea unei autorităţi, prin aducerea ei la un nivel mai aproape de uman, de laic, de "noi restul": preotul din caricatura lui Ion Barbu e corupt, cel din anecdota lui Bernea e prea relaxat, piesa Tiger Lillies arată că toată ierarhia cerească poate fi omorâta, devenind astfel umană.

Prin urmare preotul este o autoritate religioasă - altfel cele de mai sus nu ar avea justificare. Nu obţii umor lovind în persoane slabe, fără apărare. Cine râde la o poantă pe temă religioasă recunoaşte în mod clar autoritatea, puterea respectivei figuri religioase. Altfel spus, decodifică mesajul în mod corect.