Caut fierar part-time

- un răspuns la întrebarea Ce film ai vrea să faci? -

Locuiam în Berceni, la Apărătorii Patriei, pe Şoldanului. Într-o zi am vrut să văd unde se termină strada mea – un capăt ştiam că e spre Big, spre Piaţa Sudului, dar celălalt era enigmatic. Am luat-o într-acolo, printre blocurile comuniste de patru etaje. După o vreme au început să apară curţile, cu mici grădini la stradă şi cu case mici, destul de amărâte. Strada era din ce în ce mai proastă, asfaltul din ce în ce mai puţin prezent. Apoi a fost gata. Strada mea dădea spre un câmp. Undeva, la douăzeci de metri, păşteau nişte cai. M-am simţit brusc într-o nuvelă de Eliade şi m-am întors spre oraş cu paşi repezi; nu ştiu de ce, fantasticul mă speria.

Amintirea asta a rămas undeva, pierdută, şi a revenit când, student la etnologie, citeam despre meseriile tradiţionale. Pe foaie scria „fierar, fierărie”. M-am gândit că nu am văzut niciodată un atelier, poate doar în filme: un foc mare, un bărbat cu şort, fier topit. Şi-atunci mi-am dat seama că prin Bucureşti încă mai circulă căruţe, dacă ştii unde să le cauţi. Iar caii au potcoave. Există potcovari în Bucureşti? Sau sunt prin satele din apropiere? Nu ştiam, nu ştiu nici acum. Am vorbit cu un coleg cu casă la ţară, în Comana. „Adriane, la voi la Comana sunt fierari?” Nu ştia exact. Sau, mai degrabă, trebuia să îi spun ce-i ăla fierar. Că aşa era unul în localitate, „dar ăla face şi acoperişuri, sapă fântâni, eh, e bun la toate.” Şi atelier, din ăla cum aveam eu în cap, nu are. Dar e posibil ca el să pună şi potcoave, a văzut odată mai multe căruţe venite la el pentru a le repara, cică are şi oarecare faimă de priceput. „Facem un film cu el?” „Facem, dar să vedem de unde luăm cameră...”

N-am făcut filmul. Nici nu ştiu ce l-aş întreba pe fierarul din Comana. Din când în când mă gândesc unde se potcovesc caii şi mă întreb dacă un astfel de film merită făcut. Dacă tehnologia fierăriei a evoluat. Dacă e ceva schimbat, dacă fierarii sunt acum cu toţii policalificaţi. Dacă să încep filmul pe drum, într-o căruţă, discutând cu proprietarul calului despre preţuri şi despre „nu mai e cum era odată!”, subiect inepuizabil. Sau să-l încep cu o scenă cu mult foc, cu un cuptor de fierărie. Sau cu cai pe câmp, poate chiar caii din Şoldanului, dacă mai există. Până una-alta, nici eu nici Adrian n-avem cameră...